unu.august.5dimineața.

Inspir.

ploaie și introspecție. după multă vreme. dar zilele însorite mereu se sfârșesc așa. finalul de iulie a însemnat mereu distrugerea a ceva ce mi-e aproape. și mă întrebam dacă de data asta va fi diferit. dar orice final înseamnă de fapt un nou început.

ultimul an m-a schimbat complet. de fapt, dacă aș spune complet aș minți. pentru că valorile și principiile o să rămână mereu cu mine. neschimbate. doar felul în care le aplic e diferit. și mai matur.

pe-atunci am fost pusă față în față cu o decizie importantă care avea să-mi schimbe viața complet. surprinzător. și uite așa s-a întâmplat să rămân în orașul natal încă un an.

greu. ușor. frumos. melancolic. ciudat. benefic și distrugător.

însă vreau să înclin spre părțile pozitive ale situației pentru că m-au format. și o să fiu mereu recunoscătoare pentru decizia luată.

pentru că am simțit că am nevoie de mai mult timp. să mă reconstruiesc. să îmi dau seama care e, în acest moment, scopul meu. ce vreau să fac. să studiez. să fiu un adult. aș spune că am reușit.

am început să lucrez având două motive. unul mai bun decât celălalt. primul, mai puțin important – pentru mine – e evident. al doilea, cel mai important – pentru mine – e strâns legat de oameni. am iubit fiecare loc în care am lucrat pentru că puteam să văd oameni. să interacționez cu ei. să contribui cu un lucru mic, neînsemnat uneori, la fericirea pe care ar simți-o fiecare dintre ei în ziua aceea. am putut să fac ceva pentru ceilalți și să-i ajut, indirect. să le pun un zâmbet pe buze. să îi fac să simtă ceva. și pentru mine era de ajuns.

am cunoscut o mulțime de persoane frumoase. unele mai interesante decât altele. unele care m-au rănit mai tare decât altele. unele care m-au făcut să simt fericirea intens. și nu cred că am simțit vreodată ură pură pentru cineva. unele de care m-am îndrăgostit instant și e altă poveste că s-au îndepărtat. dar unele nu. unele pe care le iubesc. nu mai mult decât altele, ci doar diferit.

probabil că nu a fost menit să continuăm ceea ce a existat cândva. am fost absolut mizerabilă luni întregi. aș spune degeaba, dar nu e adevărat. mereu îmi ia prea mult timp să mă prind când e timpul să plec. să mă desprind și să las. am rămas mereu până la final. am încercat să conectez, cumva, niște bucăți care sunt de fapt ireparabile. dar tu nu știai asta. sau cel puțin asta cred eu pentru că nu ți-am spus niciodată. am avut o mulțime de tentative să o fac, dar toate au eșuat. dar era atât de evident și m-ar surprinde să aud că nu știai nimic. pentru că sunt o persoană transparentă când vine vorba de emoții. cel mai probabil poți să afli ce simt și gândesc doar dintr-o privire. dar sunt fericită că sentimentele mele pentru tine sunt acum diferite. pentru că în niciun moment nu mi-am dorit să te pierd și să ne pierdem.

consider că sunt mai matură. pe măsură ce trece timpul mă analizez și văd cum inspir și expir maturitate. dar și cum strălucesc de naivitate când vine vorba de viață. adică, conștient, aleg să cred că există o șansă pentru o realitate diferită. perspectivele mele sunt altele. deciziile sunt luate conform unor setări schimbate. până și felul în care scriu e diferit. e o evoluție. una frumoasă.

am ieșit din zona mea de confort.

am început să cunosc persoane noi. spontan.

am început să fac lucruri pe care nu am mai avut ocazia să le fac până în acest moment. spontan.

sau lucruri pe care eram prea anxioasă să le fac. spontan.

am simțit intens fără să-mi mai fie frică de asta. am început să mă simt în siguranță să fiu cea mai naturală versiune a mea. dar trebuie să înțelegi că nu-mi mergea mereu.

amintindu-mi de o discuție recentă – îmi plac Red Hot Chilli Peppers de nu mai pot. și îmi place să cânt. nu spun că sunt bună la asta, dar îmi place. în sfârșit m-a auzit mai multă lume cântând. ah, și

m-au văzut și dansând. surprinzător. și-mi place să scriu. dar o să fac asta doar când simt că vreau să o fac. de obicei sunt cea mai creativă când sunt melancolică. îmi place să fotografiez. cadre care sunt probabil ciudate, dar interesante pentru mine. nu genul de vizual pe care lumea îl preferă. dar depinde de ceea ce simt. acționez de multe ori intuitiv. dar țin să cred că e un echilibru între raționalitate și toate emoțiile mele.

probabil că noi doi suntem meniți să nu fim nimic. ne-am intersectat și am consumat totul dintre noi într-o secundă. poate doar de atât era nevoie ca să pot să merg mai departe. cu tine sau fără tine. sper că îți dai seama ce aș fi preferat. dar de fiecare dată mi se spune că îmi aleg persoanele nepotrivite. și poate e adevărat. sau poate nu. probabil e exagerat, dar chiar așa se simte în acest moment. sunt realistă și conștientă. crede-mă.

dar lucrul de care sunt cea mai mândră e faptul că ... am intrat la facultate!.

am fost incredibil de indecisă. aveam doar niște visuri. și câteva planuri. niște direcții relativ abstracte, dar care în final m-au ajutat să-mi găsesc locul. am fost la o admitere în Belgia. totul a mers superb, dar nu am fost acceptată. însă am fost admisă la Jurnalism. și am decis să rămân aici pentru că e singura decizie care mă face să mă simt împăcată. spun că sunt studentă la Jurnalism și sunt cea mai fericită din lume. am o încredere puternică în faptul că pot să fac asta. și simt că mi se potrivește. mai mult decât orice altceva.

a fost un an.

totul merge bine și rău. totul e interesant.

totul e nou și vechi. totul e o experiență.

totul e binevenit.

Expir.

*psst: poza e făcută pentru admitere.