top of page

în seara asta o să mai aflați ceva despre Romina.

13 octombrie 2022 ora 17:24


în starbucks. cu băieții. sau ca băieții. cu luca. și rareș ne povestește despre una dintre cele o mie de aventuri pe care le-a trăit. de data aceasta din croația. de data aceasta fără scandal. și încă sunt surprinsă de câte a trăit. până acum.

facultatea e mișto. și nu credeam niciodată că o să spun asta. dar în acest moment simt că am ajuns în locul potrivit. specializarea potrivită. profesori care mă inspiră în fiecare zi să continui. și să învăț. cât mai mult despre jurnalism. totuși, am ajuns aici. și cluj îmi era ultimul de pe lista locurilor în care îmi doream să studiez. copacii sunt frumoși în cluj.


oamenii sunt frumoși.

am un loc de muncă de niște vreme. sunt înconjurată de oameni frumoși. și îmi place. și mă pricep. promițător.

am și un grupuleț. și l-aș cita pe matei. spunea că oamenii pot fi unici și pot fi și speciali. mie mi se pare și că suntem rupți dintr-un film. acțiune. comedie. și fantastic. un mix interesant de personalități. și de background. niște oameni care mă inspiră. care mă ajută să mă dezvolt. de la care am o mulțime de lucruri de învățat. și pe care îi apreciez enorm. dar un mix cu potențial. și pus pe planuri mari.

apropo, stay tuned! facem un podcast!


am o chitară. electrică. de faaaapt, avem o chitară electrică. și a apărut încă una în peisaj. superbă. planuri mari care prind contur. încet, încet. *insert gif-ul meu și al lui Andrei*

apropo, stay tuned! încă vedem ce facem. dar facem.


mi se pare interesant de analizat cum nu ne dorim să se întâmple un lucru. dar de cele mai multe ori se întâmplă fix acela. cu un scop. te învață ceva nou. te face să simți ceva. poate fi un pas spre ceva bun. și cât de speriați suntem. probabil. de faptul că se întâmplă. dar de cele mai multe ori finalul e benefic. chiar dacă ceea ce simțim în proces nu e mereu pozitiv.

spun asta după un lung proces în care puneam puncte pe hartă în fiecare zi. o nehotărâre constantă. o nesiguranță în forțele proprii. dar și o neliniște care mă caracterizează. o bipolaritate crescândă.

după o admitere eșuată în Belgia. după ce mi-am promis că nu o să ajung niciodată aici. după ce am realizat că în acest moment - acesta e cel mai potrivit loc pentru mine. dar o să spun că mi-am găsit locul doar pentru o perioadă.


mi se pare interesant de analizat cum multe lucruri care se întâmplă spontan pot să fie cele mai frumoase din lume. sau nu.

îmi era frică să iau o decizie. uneori. dar ajungem să o iau. pentru că sunt o încăpățânată. dar s-a dovedit a fi ceva superb. neașteptat. dar în același timp greu. sau mai degrabă greu de menținut.

mi-am dovedit încă o dată că sunt o sălbatică. fac ce vreau. intuitiv. spontan. trăind onest. cumva îmi iese. și iese bine. că am o pasiune pentru fotografie. și continui să îmi dezvolt acest simț.

apropo, stay tuned! o să modific și continui blogul. de data asta mai bine.


e foarte interesant cum o schimbare de mediu poate fi atât de benefică. te formează. te schimbă. și te dezvoltă. îți oferă noi perspective. și te ajută să mergi mai departe. îți deblochează creativitatea. îți lasă loc să te exprimi. te maturizează. te face să simți intens.

un prezent și un viitor promițător.

mi se pare important să ai un echilibru.

până la urmă munca de jurnalist abia acum începe.

în starbucks. cu băieții. sau ca băieții. cu luca. și rareș nu știu unde naiba s-a dus că era să ne pierdem busul.

apropo, v-am povestit cum am bruscat un controlor?


titlu inspirat din poveștile lui rareș.

fotografie realizată de andrei. după nest.



195 views0 comments

Comments


bottom of page